top of page
MCRI8688m mare.JPG


27. - 29. NOV | Facultatea de muzică a Universității de Vest Timișoara

Gabriel Bebeșelea

 

Workshop de transcriere a manuscriselor muzicale

(C) Ionut Macri

LUNI. 27. - MIE. 29. NOIEMBRIE  |  17:00

FACULTATEA DE MUZICĂ (Piața Libertății 1)

WORKSHOP DE TRANSCRIERE A
MANUSCRISELOR
MUZICALE

 

Dirijorul Gabriel Bebeșelea, recunoscut pentru cercetările și descoperirile sale, va susține pentru toți cei interesați un workshop de transcriere a manuscriselor muzicale. Pastorale-Fantaisie de George Enescu, La foresta d’Hermanstad de Valentino Fioravanti sunt doar două exemple de lucrări descoperite și editate de acesta direct din manuscris și aduse în sălile de concerte din întreaga lume după ce acestea au fost uitate.

Chiar proiectul Musica Ricercata, fondat de acesta în 2018 ca o platformă de a aduce la lumină aceste cercetări, se bazează în întregime pe transcrierea partiturilor direct de la sursa cea mai apropiată de compozitor - manuscrisul.

Acesta va discuta despre particularitățile și problemele mai multor tipuri de manuscrise din diverse epoci, cu exemplificări din manuscrisele pe care acesta le-a editat și interpretat. Muzicienilor dar și publicului le va revela pașii necesari transcrierii unui manuscris și va discuta despre dificultățile acestui demers, încheind prin a prezenta înregistrări cu rezultatul final adus în fața publicului. 

MCRI8501m mare.JPG

(C) Ionut Macri

GABRIEL
BEBEȘELEA

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii “George Enescu” din București și Director Artistic al ansamblului si al Festivalului Musica Ricercata. În 2023 este Dirijor în Rezidență al Filarmonicii “Banatul” pe perioada Capitalei Europene a Culturii.

Pe lângă aceaste poziții, este invitat al unor orchestra precum Royal Philharmonic Orchestra Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Castilla și León, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Singapore Symphony Orchestra, Tonkünstler-Orchester și PKF-Prague Philharmonia. 

Gabriel Bebeșelea dirijează în săli de concerte importante precum Concertgebouw Amsterdam, Musikverein din Viena, Konzerthaus din Berlin, Elbphilharmonie Hamburg, Cadogan Hall din Londra, Palace of Arts din Budapesta, Auditorium Parco della Musica din Roma și L’Auditori din Barcelona.

Cunoscut pentru dedicarea sa cercetării și redescoperirii muzicii, Gabriel Bebeșelea este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale uitate sau neglijate. În 2017, pentru a aduce la lumină o astfel de muzică, a înființat ansamblul de muzică veche și nouă Musica Ricercata. În afară de faptul că este director artistic al ansamblului Musica Ricercata, începând cu anul 2019, este director artistic al Festivalului Musica Ricercata.

Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială pe CD oratoriul "Strigoii" și “Pastorale - Fantaisie pour petit orchestre”(ediție editată de Gabriel Bebeșelea) de George Enescu.

Un dirijor notabil de operă, Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj.

În 2011 Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva din cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Cristoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.

Nascut in 1987, Gabriel Bebeșelea este câstigător al concursurilor de dirijat “Lovro von Matačić” (2015) şi “Jeunesses Musicales” (2010). În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeșelea i-a fost decernat premiul pentru “Cel mai bun dirijor”.

Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Bebeșelea a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena, la clasa Prof. Mark Stringer.

În 2018 a obținut titlul de doctor în muzică "summa cum laude" la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Dan Dediu.

bottom of page